În urmă cu 120 de ani, în inima Bucureștiului se năștea o impunătoarea clădire ce avea să devină un simbol al culturii naționale, Ateneul Roman. Primul teren stabilit de edili pentru construirea clădirii în anul 1886 se situa undeva la periferie. Parcela pe care trebuia construit Ateneul se afla departe de ceea ce însemna atunci “centrul orașului”. Opiniile critice ale vremii își spuneau neîncetat părerea considerând amplasamentul viitorului Ateneu ca fiind “prea departe de centrul orașului și foarte greu de ajuns mai cu seama iarna.”
Al doilea teren destinat Ateneului aparținea la vremea aceea familiei boierilor Văcărești, aici ar fi trebuit să se construiască un manej pentru cai și un circ. Construcția acestora începuse deja cu sprijinul Fundației Ecvestre Române, dar iată că pe fundațiile acestuia s-a construit până la urmă frumoasa clădire a Ateneului.
Arhitectul francez Albert Galleron a proiectat edificiul special pentru ca vechiile fundații să poată fi refolosite.
Din lipsa fondurilor, ridicarea clădirii s-a făcut în două etape, în prima parte a procesului s-a construit doar fațada acesteia, urmând ca mai apoi în următorii ani să fie ridicată și aripa Golescu, o altă parte a Ateneului. Pentru că nu existau suficiente fonduri pentru un astfel de proiect complex, a fost demarată o campanie prin care lucrările de la actualul Ateneu să poată fi terminate.
În urma organizării unei loterii naționale care punea la dispoziție 500.000 de bilete în valoare de un leu, Constantin Esarcu, fondatorul Societății Ateneului Român învita lumea să doneze un leu, printr-un slogan de-a dreptul comic “Dați un leu pentru Ateneu!”. Ideea apelului s-a transformat surprinzător într-o lectie de unitate și de trezire a conștiinței naționale.
Timp de 50 de ani, în locul frescei a stat scris cu litere aurite textul “Loc rezervat marei fresce ce va reprezenta fazele principale ale istoriei românilor”. În 1901 era cât pe ce să înceapă realizarea acesteia, dar oferta pictorului coptat la vremea aceea pentru a realiza această opera, Stefan Popescu, a fost considerată exagerată. Spațiul a rămas gol până în 1933, când a început realizarea frescei actuale, operă a pictorului Costin Petrescu.
În anii 1886 – 1888 devenea exponentul arhitectonic și spiritual, nu doar al unui oraș, al unei Capitale, ci al unei națiuni. Pragul marețului Ateneu urma să fie călcat de către marile personalități și savanți ai României, aici au concertat toți consacrații și tinerii artiști profesioniști ai tării, aici au urcat pe podium multe formații și soliști de nivel mondial și tot aici s-au lansat “în prima audiție“ capodopere ale literaturii muzicale autohtone.
Până în 1935, Ateneul nu avea o orga de concert, aceasta a fost instalată la inițiativa lui George Enescu, cel care a demarat de altfel și strângerea de fonduri în acest sens.
În gradina Ateneului în perioada interbelică exista o alee cu sculpturi în care erau reprezentați, printre alții Mihai Eminescu, Mihail Kogalniceanu, Ion Ghica, Ienăchiță Văcărescu, Constantin Esarcu sau C. A. Rosetti. Din păcate, aceste statui au fost distruse de către regimul comunist.
Începutul regimului comunist a însemnat un efort susținut de stergere completă din memoria unită a moștenirii perioadei Regatului. Din această cauză, fresca monumentală din interior a stat acoperită cu catifea rosie vreme de aproape 20 de ani, din 1948 până în 1966, aceasta includea referințe la monarhia din România și la rolul acesteia în istoria tării.
Aici s-au organizat primele expoziții ample, retrospective de pictură și sculpturi ale maeștrilor artei plastice naționale, aici s-au perindat regi și regine, oameni politici și oaspeti de seama de peste hotare spre a participa la evenimente de importanță națională și universală într-un cuvânt, la Ateneul Român s-au petrecut momente de anvergură istorică ce s-au înscris în cartea de aur a poporului nostru.
Sursa foto: fge.org
