Povestea restaurantului Capsa a inceput in anul 1852, pe vremea cand Grigore Capsa deschidea cofetaria cu numele “La doi frati, Anton si Vasile Capsa”. Aceasta era situata in apropierea Biserici Zlatari, in fostul Han Damari.
La putin timp se muta in casa Slatineanu si ramane pana in zilele noastre, ea incepe sa se dezvolte mai mult in anul 1886, cand Grigore Capsa deschide si un hotel, si o cafenea. Acela este momentul in ca Capsa devine locul oficial de intalnire si de creatie a personalitatilor din politica, arta si cultura.
In timpul Primului Razboi Mondial, restaurantul este pus sub sechestru de catre germanii care nu fac nimic altceva decat sa goleasca pivnitele si o mare parte din incaperi. Dupa un an de zile in 1917, o cedeaza aliatilor sai bulgari, transformand-o intr-un casino ce va purta eticheta de “Casinoul ofiteresc si soldatesc bulgar”
Din acea zi in a carei dimineata, cum remarca un ziarist de la acea vreme “trecatorii au putut vedea in vitrina Capsei niste borcane de castraveti. Se instalasera popota ofiterilor lui Ferdinand de Coburg, iar soldatii bulgari erau asezati la intrarile vechii case Slatineanu intr-un constrast izbitor cu personalul distins de odinioara.
Locuitorii Capitalei au privit ca pe un doliu national noua destinatie a celebrei firme de comert. Acestia nu au tinut cont nu au tinut cont de valoarea exceptionala a produselor si nu au facut nimic altceva decat sa vanda bauturile de calitate in oras sau sa le bea, impreuna cu multe alte marfuri si obiecte de valoare. In plus, Capsa, ca si alte localuri din Bucuresti, a fost lovita de multimea ordonantelor date de administratia germana de ocupatie, care a luat tot ceea ce se putea lua de la populatie, incepand cu trasuri, cai, cauciucuri, sarma, sticle goale, alimente, lemne si servetele de panza, a caror folosinta in hoteluri, restaurante, birtusi, cofetarii si cafenele era interzisa.
Tragedia ocupatiei germano-bulgare resimtita atat de dramatic de catre locuitorii Bucurestiului, dar nu in ultimul rand de catre ctitorul ei Grigore Capsa, urma sa se sfarseasca dupa incheierea Primului Razboi Mondial.
Dupa incheierea Primului Razboi Mondial si a conferintelor pacii in cadrul carora s-a recunoscut oficial infatuirea unirii tuturor romanilor intr-un singur stat, a urmat consfintirea Marii Uniri in cadrul serbarilor incoronarii din cetatea Alba Iulia la 15 octombrie 1922. Onoarea organizarii si a pregatirii banchetului nu a putut sa revina decat “Casei Gr. Capsa”.
Intre cele doua razboaie mondiale lucrurile s-au desfasurat normal, Capsa fiind cunoscuta bucurestenilor drept “cafeneaua scriitorilor si artistilor”, circuland la fiecare colt ideea ca un scriitor nu era scriitor daca nu frecventa Capsa si nu primea botezul ei.
La invitatia regelui Ferdinand si a reginei Maria, sosea in Bucuresti in 1920 celebrul maresal francez Joseph Jacques Cesaire Joffre, cu ocazia banchetului oferit de Primaria Bucurestilor in cinstea sarbatoririi a 10 ani de la realizarea Marii Uniri.
Asadar, marele cofetar Grigore Capsa, furnizor al Casei Regale, a creat in cinstea maresalului o prajitura de ciocolata care sugera forma cilindrica a caschetelor militare franceze. Maresalul Joffre suferea de diabet, fapt pentru care maestrul cofetar cu studii la Paris a inventat o prajitura care putea fi consumata fara riscuri din partea oaspetelui. Prajitura a primit numele francezului si era facuta din unt, zahar, oua, faina, arome, si mai ales cacao de cea mai buna calitate, imbracata in glazura de ciocolata. Prăjitura “Joffre” a facut inconjurul lumii, fiind preluata de bucataria franceza, din a carei traditie fusese inspirata.
Obiceiul vremii era ca toata lumea din societate care avea o pozitie superioara, sa vina la Capsa sa cumpere inghetata pe timp de vara. Cea mai cocheta obisnuinta era ca doamnele sa nu se dea jos din trasura ca sa consume la masa de pe trotuar, ci sa astepte sa fie servite acolo. Cucoanele stateau insirate in trasuri de-a lungul strazii si erau servite de catre personalul restaurantului cu mare fast, in timp ce erau privite de catre tinerii civili sau ofiteri. O adevarata expozitie de femei tinere si nostime cum aveau mai incolo sa fie descrise de catre Constantin Bacalbasa in “Bucurestii de alta data”.
Capsa mai era supranumit si ritualul provincialului sosit in Capitala, primul restaurant vizitat era intotdeauna “La Capsa”. Totodata acesta era si un punct de intalnire al literatilor, era cafeneaua de temut in anii interbelici. Orice scriitor incepator pasea cu o oarecare temere in interiorul faimoasei cladiri si era norocos daca iesea intact si necriticat din ea.