În fața mea, doi copii aleargă voioși. Cred că marea, văzută pentru prima oară prin ochii unor copii, este desăvârșită. Sunt doi frați. O fetiță și un băiat. Amândoi își creează propriul lor univers, în timp ce valurile aduc noi comori la țărm. Râsetele lor se aud de departe. Cei doi ștrengari aleargă și se bucură de culoarea mării. E liniștită, niciun val care să-i sperie. Îi văd cum aleargă și cum se joacă în apă albastră. În jocul lor au gloanțe din bulgări de nisip care își pierd puterea în apă. Țipetele și râsetele de fericire însuflețesc plaja. După atâta alergătură, parcă și eu am obosit, mă așez pe banca din spatele lor și îi urmăresc cu același interes. Băiatul îi lasă surorii sale, zmeul cel mult iubit și fuge după merinde. Probabil că în jocul lor, el fiind mai mare, trebuie să facă rost și de ale gurii.
Între timp, fetița ascunde în nisip o broscuță din plastic pe care a găsit-o pe plajă. E comoara ei! Mă gândesc că e prețioasă dacă o ascunde acolo. Sunt sigură că se așteaptă să o găsească și anul viitor în același loc.
Din buzunarele rochiței roz cu volănașe, scoate câteva scoici pe care le privește lung. Fetița se pune în fund și încearcă să le așeze pe săndăluțe, din alt buzunar scoate niște melcișori pe care îi așează lângă scoici. A uitat de zmeu. El zboară acum liber în adierea vântului și se înalță ușor spre cer.
Fratele ei a adus merinde, dar pare supărat pentru că vântul i-a furat zmeul. Unii copii spun că l-au văzut agățat în vârful unui plop. Ce-i drept, dacă mă uit mai atent, acolo se și află, dar e prea departe de sol. Fetița nu-l mai vrea, băiețelul în schimb, da! Iar cu o aprigă încăpățânare se hotărăște să lupte ca să-l recupereze.
Se agață de trunchiul bătrânului plop și începe să urce. Bluzița sa de un turcoaz clar se murdărește în scoarța uscată a plopului. Piciorușul drept îi alunecă, dar reușește să se sprijine repede de o altă ramură.
Inima începe să-mi bată, m-a cuprins o frică de nedescris. Pe fundal se aud copiii care au văzut zmeul agățat în plop, cei mici povestesc cum au fost mușcați de un cățel. Abia pot să mă concentrez. Fetița de 6 ani plânge și își roagă fratele să coboare.
CITEȘTE ȘI: Te iubesc pe nevăzute de Alina Ilioi
Băiețelul se încăpățânează și urcă tot mai sus. Zmeul e din ce în ce mai greu de recuperat, iar ceilalți copii încep să strige “O să cadă! O să cadă!”. În jurul lor se strâng câțiva oameni, dar băiatul nu cedează, știe că o să reușească. Fetița speriată fuge să-și cheme părinții, iar scoicile pe care le ținea în pumnii ei mici, se împrăștie pe jos.
Zmeul încăpățânat stă agățat și plutește în bătaia vântului, toți îl privesc, dar copilul știe că poate.
Plopul uscat pare că nu vrea să-i dea vreo șansă băiatului, dar el urcă de parcă ar fi vrut să atingă cerul cu mâinile.
Copilul, în continuare, știe că poate..
Îmi îndrept privirea în îndepărtare, în speranța că cea mică va ajunge la timp și îl va convinge să renunțe la lupta cu Zmeul. Mă duc după ea și o văd cum coboară hotărâtă pe scările hotelului. În mânuța dreaptă are două prăjituri învelite în șervețel. Cu cealaltă mânuță trage după ea, un alt zmeu.
Mă apropii și o aud cum repetă mesajul transmis de mama ei, încercând să-l spună la fel de impunător cum i-a fost comunicat. De acum, ea este responsabilă pentru amândoi și cred că se gândește serios să nu-i dea fratelui ei, prăjitura cu vișine, până când acesta nu se va da jos din plop.
Pentru a termina povestea, și-a luat și ea zmeul de acasă și pentru că are toate soluțiile de a-l salva de personajul cel rău din basme, merge și mai încrezătoare. Știe că binele întotdeauna învinge.
La un moment dat, copila se oprește în dreptul balconului de la camera lor de hotel, care se afla la primul etaj. În acel moment, vede trecând pe lângă ea un copil care poartă un tricou identic cu cel al fratelui ei. În spatele copilului, niște bărbați aleargă strigându-i părinții. Totul s-a petrecut în doar câteva secunde.
CITEȘTE ȘI: Hrăniți de mici cu fast food
Fetița s-a blocat și se uită înmărmurită la copilul care abia merge.. Și-a dat seama că ceva rău se întâmplase, iar gândul că poate băiatul acela era chiar fratele ei cred că a speriat-o atât de tare încât a început să plângă.
Copilul rănit își strigă mama cu ultimele puteri. Șocul o face pe mamă să devină inconștientă de distanța mare dintre ea și copilul ei. Fetiței îi cad prăjiturile din mânuță și începe să urle cu toată puterea. A uitat fraza pe care o repeta în minte. Zmeul se înalță spre cer.
În fața mea, văd o mamă disperată care vrea să ajungă la copilul ei, fără să mai realizeze că o desparte un balcon de el. Urletele de disperare se încheagă într-o amintire și se face întuneric.
Deschid iar ochii și văd aceeași mamă disperată care aleargă printre mașini cu un copil rănit în brațe. O văd cum stă în genunchi împlorând șoferii să o ducă la spital. Nimeni nu oprește, nimeni nu vrea să își păteze amintirile cu o astfel de întâmplare.
Momentele apar și dispar.
Fetița încă își așteaptă fratele și părinții pe un coridor de spital, ea știe că binele întotdeauna învinge. Are o cutie cu bomboane colorate și le păstrează numai pentru el.
***