VIDEO| Accident aviatic. 7 români și-au pierdut viața. La manșa avionului se afla miliardarul Dan Petrescu

Avionul privat de mici dimensiuni care s-a prăbușit duminică peste o clădire goală de la marginea orașului Milano, era pilotat de omul de afaceri Dan Petrescu în vârstă de 68 de ani. La bordul aeronavei se mai afla și soția sa în vârstă de 65 de ani, fiul lor de 30 de ani și alte cinci persoane. Din nefericire, toate și-au pierdut viața în tragicul accident, informează presa italiană.

Sursă foto: Mediafax

Din primele informații, aceștia ar fi călătorit spre Olbia, Sardinia unde se afla vila miliardarului.

Potrivit informațiilor comunicate de autoritățile italiene reprezentanților oficiului consular, din cercetările efectuate până la acest moment, rezultă că printre persoanele decedate se află doi cetățeni români, cu dublă cetățenie”, a anunțat MAE.

CITEȘTE ȘI: DOCUMENT| Lista localităților  cu incidența mai mare sau egală cu 3/1000 loc

Consulatul General al României la Milano continuă dialogul cu autoritățile locale, fiind pregătit să acorde asistență consulară, conform competențelor legale, inclusiv cu privire la procedurile specifice, respectiv facilitarea repatrierii corpurilor neînsuflețite și eliberarea certificatelor de deces”, a transmis MAE.

Încă nu se știu motivele care au dus prăbușirea avionului, însă mai mulți martori ar fi relatat că au văzut cum ieșeau flăcări și fum de la motorul avionului chiar înainte să se prăbușească.

Potrivit unei publicații din Italia, celelalte victime sunt Filippo Nascimbene, din Pavia, născut în 1988, soţia sa, Claire Stephanie Caroline Alexandrescou, de 34 de ani, născută în Franţa, şi fiul lor, Raphael, născut la Milano, pe 16 ianuarie 2020. În tragedie s-a stins şi Miruna Anca Wanda Lozinschi, născută în 1956, mama lui Claire Stephanie Caroline şi bunica lui Rafael. Cea de-a opta victimă este Julien Brossard, de 36 de ani, un prieten canadian al lui Dan Stefan Petrescu, informează adevărul

CITEȘTE ȘTIREA INIȚIALĂ

Un avion privat înmatriculat în țara noastră s-a fi prăbușit duminică după-amiază în apropierea aeroportului Linate din Milano, transmite presa intaliană, informație confirmată de Romatsa.

Opt persoane ar fi murit în urma accidentului. Potrivit informațiilor din presa italiană, pilotul este român, iar la bord se aflau soția și copilul acestuia, alături de alți cinci amici.

Avionul, un Pilatus PC12 înmatriculat YR-PDV, a decolat de la aeroportul Linate din Milano cu destinația Olbia, însă după un tur de aeroport s-ar fi prăbușit într-o zonă rezidențială de la sud-est de Milano și în imediata apropiere a aeroportului Linate și a unei stații de metrou, informează site-ul boardingpass.ro

  • UPDATE 20.00 Potrivit ziarului Gândul, Fiul lui Dan Petrescu, care locuiește în Canada (unde este cercetător), venise în Italia cu un cuplu, căruia să-i boteze un copil. Petrescu (68 de ani) l-a botezat în weekend si acum urma sa meargă, alaturi de fini, la Olbia, unde aveau o vilă. Mama lui Dan Petrescu are 98 de ani și se afla în Olbia. Femeie stătea la vila familiei și îl aștepta pe fiul ei.
  • UPDATE 19.14 Potrivit Corriere della Sera, la manșa avionului se afla Dan Petrescu, 68 de ani, un om de afaceri miliardar român cu dublă cetățenie, română și germană. La bord se aflau soția sa, în vârstă de 65 de ani, născută în România cu cetățenie franceză, și fiul lor de 30 de ani, Dan Ștefan Petrescu, născut la München și, de asemenea, cu dublă cetățenie.
  • Dan Petrescu este cunoscut în România pentru că este un antreprenor imobiliar de succes, unul dintre cei mai bogați bărbați din țară, proprietar de hipermarketuri și galerii comerciale.
    La fața locului numeroase echipaje de pompieri, polițiști și carabinieri. Salvatorii au descris imagini îngrozitoare de pe locul accidentului. Primarul din Milano, Beppe Sala, și primarul din San Donato Milanese, Andrea Checchi, au ajuns la fața locului: zona în care s-a prăbușit avionul se află, de fapt, la granița dintre cele două municipalități.
  • UPDATE 18.30 Doi cetățeni români, cu dublă cetățeni, se numără printre persoanele decedate în urma accidentului aviatic de la Milano, potrivit cercetărilor realizate până la acest moment, anunță Ministerul de Externe.
  • UPDATE 18.24 A fost găsită cutia neagră a aparatului, anunță Corriere della Sera. „Am strâns câteva videoclipuri care arată, în parte, momentul prăbușirii. A avut loc o explozie după impactul avionului cu acoperișul clădirii. Cutia neagră a fost recuperată „, a declarat procurorul adjunct Tiziana Siciliano, care a ajuns la locul accidentului pentru a face primele cercetări în vederea anchetei, pentru a stabili cauzele accidentului.  Va fi deschis un dosar în acest caz, iar Agenția națională pentru siguranța zborului (ANSV) a deschis, de asemenea, o anchetă și a dispus trimiterea unui anchetator la locul accidentului.
  • UPDATE 18.17: Potrivit publicației leggo.it, comandantul avionului, Dan Petrescu, de 30 de ani de origine română și cu cetățenie germană, a murit, împreună cu soția și fiul său. Au murit și ceilalți 5 pasageri care se aflau la bordul taxiului aerian, închiriat prin intermediul companiei românești Blue Air. Comandantul ar fi, de asemenea, prieten cu proprietarul Blue Air. Avionul sosise la Linate pe 30 septembrie de la București, fără a necesita alte servicii, neavând nevoie nici de alimentare. A decolat azi, puțin după ora 13. Printre cei șapte pasageri care au murit împreună cu pilotul, se afla și un cetățean francez, născut în România, în vârstă de 65 de ani.
  • UPDATE 18.11 Televiziunea publică RAI transmite că pasagerii ar fi francezi, însă informația nu a fost confirmată încă oficial.
  • UPDATE 17.26 Avionul a căzut la intersecția străzilor ”Marignano” și ”8 ottobre 2001” din San Donato Milanese, o comună din zona metropolitană Milano. Coincidența sumbră este că în 8 octombrie 2001 s-a produs cel mai tragic accident aeronautic din istoria Italiei. Au murit atunci 118 persoane după ce s-au ciocnit un avion Boeing și un Cessna pe aeroportul din Milano, Linate.
  • UPDATE 17.17 Doi experți consultați de Corriere della Sera explică faptul că este încă foarte devreme pentru a face supoziții legat de motivul pentru care a căzut avionul. Una dintre pistele ce sunt urmărite se bazează pe activitatea singurul motor al avionului. Acesta s-ar fi putut opri și în acel moment pilotul ar fi încercat să se întoarcă, pentru a reveni la aeroport, cât mai curând posibil, lucru confirmat de ultimii metri ai cursului avionului. Numai că această manevră ar fi putut bloca aeronava și acest lucru ar explica și creșterea bruscă a vitezei înainte de a se prăbuși într-o clădire.

CITEȘTE ȘI: Noi reguli anunţate pentru nunţi şi botezuri. Ce se întâmplă cu evenimente mari programate în 2021

  • UPDATE 17.12 Comunicatul oficial Romatsa: Am fost informati despre producerea unui accident de aviatie in care a fost implicata aeronava inmatriculata YR-PDV. Avand in vedere ca tragicul accident s-a produs in Italia, evenimentul va fi investigat de catre Autoritatile din Italia. Romania, prin AIAS, va desemna un reprezentant acreditat pentru aceasta investigatie (in conformitate cu R (UE) 996/2010.
  • UPDATE ora 16.42 Pilotul era de naționalitate română, și conform Corriere della Sera, îl chema Dan Petrescu (30 de ani). Potrivit presei italiene, Petrescu ar fi avut și pașaport german. Alături de el, în avion se afla soția și copilul lor și alți cinci amici a căror naționalitate încă nu este cunoscută. Inițial, se credea că ocupanții avionului sunt francezi. Martorii spun că avea un motor în flăcări înainte să se prăbușească. Aeronava era un model Pilatus PC 12 cu un singur propulsor.
  • Potrivit boardinpass.ro,  avionul implicat este înmatriculat în România ca YR-PDV și era deținut de un om de afaceri român. În 30 septembrie acesta a zburat din București spre Milano Linate, iar în 3 octombrie a decolat de acolo spre Olbia, Sardinia, conform presei italiene.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.