După ce a încercat să își demonstreze talentul în fața întregii țări, participând la “Românii au talent”, “X Factor” și “Vocea României”, Andrei Neagu și-a lansat prima melodie “The way she moves”. În interviul de mai jos puteți afla câteva detalii despre artist, despre piesă, dar și despre planurile de viitor al lui Andrei Neagu.
CC: Când ai simțit pentru prima oară că ai o atracție pentru muzică?
Andrei Neagu: Muzica a fost prezentă în viața mea dintotdeauna. Am crescut înconjurat de muzică, casete, benzi de magnetofon și MTV. La 10 ani am început să studiez chitara, iar la 16 ani încep să frecventez cursuri de canto.
CC: Ai considerat la un moment dat că nu ar mai avea rost să continui sau ai fost în permanență încrezător în tine?
Andrei Neagu: Atunci când sunt în studio mă simt în “elementul” meu, iar atunci când compun, cânt sau sunt pe șcenă, mă simt împlinit. Nu a existat vreodată vreun moment de slăbiciune.
CC: Există un om care te-a inspirat?
Andrei Neagu: Muzical vorbind – Pharrell Williams, iar dacă este să vorbim despre cine m-a inspirat în viață, atunci voi răspunde: mama.
CC: Ce te-a inspirat să creezi această piesă?
Andrei Neagu: Este vorba despre o fată de care eram tare îndrăgostit. Ea m-a inspirat să scriu piesa, prin felul ei de a fi, precum și prin contrastul interesant dintre partea sensibilă și cea de femeie independentă.
CC: Cât de departe crezi că vei ajunge cu ea?
Andrei Neagu: Am compus ceva în care cred, o piesă pe care am simțit-o așa că vreau să o fac auzită peste tot. Așa că : #TheWaySheMoves!
CC: Cât de mult ai fost implicat în crearea videoclipului?
Andrei Neagu: Matei Șopterean a fost regizor și D.O.P. la acest clip, iar șcenariul este rezultatul colaborării noastre. Eu am venit cu un șcenariu in stadiu de draft, iar Matei a conturat totul, exact așa cum trebuie.
CC: Cum ai caracteriza experiența filmării unui videoclip?
Andrei Neagu: Este palpitant și foarte interesant totodată. Vrei ca totul să iasă bine și te străduiești să-ți intri cât mai bine în rol. Deasemnea, nu cred că există zi de filmare fără peripeții sau fără a lega anumite prietenii. Așa s-a întâmplat și la filmările pentru “The Way She Moves”.
CC: Când vom avea ocazia să vedem o nouă piesă semnată de tine?
Andrei Neagu: Cât de curând. Am intrat deja în studio pentru un nou proiect. Tot ce vă pot spune este că pregătesc o piesă frumoasă care va ajunge cu siguranță la sufletele voastre.
Pe Andrei îl mai puteți găsi și aici: Andrei Neagu
Sursa foto: Arhiva personală a artistului