Pe muchie de cuțit, dorințele atârnă ca un nor întunecat în sufletele arse de soare. Ca niște păsări călătoare zburăm în căutarea fericirii fără să ne mai pese că cerul plânge neîncetat. Dependenți de acele plăceri moarte ne legăm între noi precum șireturile de la pantofi. Timpul pictează în oglindă, chipuri de oameni speriați ce stau închiși în corpurile lor frumoase.
În cioburile de sticlă, azi se reflectă doar viața rătăcită și cuvintele nespunse din noi. Agonisim ambalajele perfecte fără să realizăm că ceea ce este mai scump, se află la adăpost. Doar imaginea mai contează.
Lacomia ne învârte într-un bazar cu lucruri gratuite, lucruri pentru care ajungem să plătim într-un final cu demnitatea. Ne naștem ca un mister din lumina celui de lângă noi, pentru ca mai apoi să lăsăm scrumul rătăcit să ne întunece inimile curate. Iubirea se usucă pe franghie la soare, în timp ce maidanul iubirii se populează cu suflete vagaboande. Liniștea inundă ochii. Ne hrănim cu lumina și devenim aer. Irosim clipele frumose din viață, doar pentru a ne înconjura cu răutatea momentului, iar mai apoi ochii ne sângerează de durere și dor.
El se trezește ca să iubească, celălalt doar ca să fie iubit. Egoismul ne orbește.
Spectacolul și-a rătăcit actorii, iar noi aplaudăm bucuroși cu rămășițele cortinei împletite-n mâini. Inconștiența hrănește tot Universul din umbră, în timp ce alții spun rugăciuni. Totul se micșorează într-o moarte naturală.
Autor: Ana Maria Gagea
Sursa foto: Paul Raetchi